Noutati de pe blog

Odată cu venirea verii şi a vremii însorite trebuie să fim cu băgare de seamă în ceea ce priveşte expunerea excesivă în faţa soarelui, mai ales a copiilor. Clubul Mămicilor Farmacia 3 organizează o întâlnire pe această temă: Cum să ne protejăm de soare? pe sfârșit de lună, mai cu seamă Joi, 25 Mai 2017, de la ora 17:30, la
Bookafe, strada Nicolae Jiga - 25 (fosta Castanilor).Vorbitorul invitat este Roxana Pascu, reprezentant medical al companiei Pierre Fabre.
Discuțiile vor aborda subiecte precum: riscurile cărora suntem supuşi dacă petrecem mult timp la soare fără protecţie; metode prin care putem ne putem apăra de razele, uneori, nocive ale soarelui; recomandări generale privind expunerea la soare şi sfaturi despre cum să alegem cele mai bune variante de protecţie a celor mici.
Intrarea este liberă, iar înscrierile se pot face în oricare unitate Farmacia 3, inclusiv în cea din Lotus Center sau pe online pe site-ul farmacia3.ro/clubf3/ ori la adresa de mail
contact@farmacia3.ro 
În plus, luna aceasta, Farmacia 3 vine în ajutorul mămicilor şi al nostru, al tuturor, cu o reducere de 20% la achiziţionarea produselor de protecţie solară din gamele de dermato-
cosmetice Avene şi A-Derma. Pentru o piele frumoasă şi sănătoasă şi copii bronzaţi şi fericiţi!
crosschevron-up