Noutati de pe blog

Femeile care traiesc intr-un mediu in care nivelul poluarii aerului este ridicat pot avea un risc aproape dublu de a naste copii care vor suferi de autism, potrivit unui studiu publicat luna aceasta de o echipa de cercetatori de la Harvard.

Autismul este o tulburare a creierului care se manifesta cel mai frecvent printr-o afectare a capacitatii de a relationa si comunica cu alte persoane.

 

Studiul Harvard a analizat circa 116.400 de femei din Statele Unite, luand in calcul nivelul de poluare al zonei in care locuiesc si diagnosticele copiilor acestora. Legatura dintre poluarea aerului si autism este una care a mai fost analizata in cadrul catorva studii, insa materialul recent reuseste sa creeze una dintre cele mai clare imagini ale fenomenului.

Pericolul cel mai ridicat apare in trimestrul trei de sarcina, atunci cand creierul celor mici isi accelereaza dezvoltarea neuronala si este mai vulnerabil la factorii de mediu. Particulele microscopice, de sub 2.5 microni, generate de automobile, centrale termice si alte surse de poluare, sunt absorbite la un nivel profund in organism, efectele lor negative fiind multiple.

Nu toate femeile care traiesc in medii poluate vor da nastere unor copii cu probleme, procentul fiind unul relativ mic, insa este important ca aceasta legatura sa fie cercetata in continuare, informatiile avand potentialul de a scoate la lumina noi metode de tratament ale autismului. De asemenea, este important de retinut ca poluarea este doar unul dintre factorii care intra in discutie atunci cand vine vorba despre riscul de a dezvolta autism, factorii biologici si genetici fiind foarte importanti.

 

 

crosschevron-up