Osteoporoza, o afectiune caracterizata prin scaderea densitatii oaselor si cresterea riscului fracturilor este o problema intalnita frecvent si in randul bihorenilor. Boala, clasificata de Organizatia Mondiala a Sanatatii intr-un top 10 al celor mai frecvente afectiuni, afecteaza de regula femeile in perioada post menopauza, insa o regasim si la multe alte categorii de persoane.
In perioada 14 iulie – 10 septembrie 2014 o campanie desfasurata de Farmacia 3 in judetul Bihor, in Oradea, Salonta si Brusturi, a testat peste 2160 de persoane pentru a identifica riscul de osteoporoza. Dintre cei testati, 81% au prezentat osteopenie (o scadere a densitatii oaselor premergatoare osteoporozei) sau osteoporoza. Osteoporza deja instalata a fost depistata in randul a 28,56%, aproape o treime dintre cei testati.
Pentru a preveni osteoporza si pentru a imbunatati densitatea osoasa, putem apela la o alimentatie bogata in calciu si vitamina D, la suplimente specifice, miscare – care tonifica muschii si ajuta la dezvoltarea oaselor. Pentru persoanele depistate cu probleme, este recomandat un consult la un medic specialist.